eseu (istorie)

     Revoluțiile de la 1848-1849
Revoluțiile 1848-1849 a dat o lovitură decisivă vechilor regimuri din Europa ,deschizînd calea reformelor democratice și a creării unor state de tip modern pe continent .
Mișcările revoluționare ,cu caracter social ,politic și național au fost declanșate în toate țările europene ,cu excepția Marii Britanii și Rusiei ,antrenînd clasele apărute în urma revoluției industriale -muncitorimea și clasa de mijloc . 
Industria europeană între anii 1846-1848  trecea printr-o criză determinată de scăderea ritmurilor de industrializare,lipsa investigațiilor ,creșterea șomajului fapt  care a lovit puternic clasa muncitoare .
Regimurile absolutiste în Europa s-au consolidat ,limitînd tot mai mult libertăți politice ale clasei de mijloc .Sistemlui Sfintei Alianțe  prigonea mișcările naționale ,muncitorești și liberale ceea ce a provocat un val de proteste și proiecte de reforme .Se cerea adoptarea unor constituții menite să limiteze puterea absolută a monarhiei ,un sistem reprezentativ pe măsură să satisfacă interesele majorității ,și garantarea libertăților politice .
Pe plan național se cerea tot mai insistent  recunoașterea drepturilor la determinarea popoarelor ,principiu lansat  de Revoluția Franceză .
În luna februarie 1848 a avut loc o revoluție în Franța contra regelui Ludovic Filip  ce s-a terminat cu proclamarea celei de -a Două Republici (1848-1851) etc.
Înfrîngerea revoluțiilor  și restabilirea ordinii a fost însă una formală .
Transformările profunde  ce au avut loc în societatea europeană  au dat lovitura de grație Vechiului Regim ,bazat pe principiul legitimității dinastice și pe puterea absolută a suveranului de la care emana toată puterea .
În deceniile care au urmat de după revoluție toate imperiile absolutiste au început reforme modernizatoare. Imperiul Habsburgic adoptă o constituție la 1867 iar reformele din Rusia  țaristă demarează în deceniile următoare după eliberarea țăranilor la 1861 .
Concluzie:Revoluțiile numite și burghezo-democratice de la 1848-1849  au deschis definitiv calea societăților  europene spre modernizarea politică și social -economică.Ca urmare a cestei revoluții apar noiile ideologii și curente politice :naționalismul ,liberalismul,socialismul.
Prin urmare curentul democratiic a devenit o realitate socială pregnantă iar transformările sociale  au impus și transformări politice .
Toate acestea condiții și așteptări au determinat declanșarea Revoluțiilor din 1848-1849.

CHIMIE

        PETROLUL ȘI CĂRBUNELE -SURSE  DE MATERII PRIME ORGANICE


1)Titeiul este o roca sedimentara lichida existenta sub forma de zacamant in scoarta pamantului. Titeiul este cunoscut din timpuri stravechi in diverse zone ale globului si in urma cercetarilor facute s-a ajuns la concluzia ca s-a format prin descompunerea organismelor marine (planton care s-a depus pe fundul marilor si oceanelor si apoi s-a acumulat sub forma de sedimente). Titeiul este un produs natural lichid vascos de culoare negru-verzui fiind un amestec de hidrocarburi solide si gazoase dizolvade in lichide.

Titeiul este inflamabil si are densitate m-ai mica decat apa,si se ridica la suprafata apei.Titeiul este materia prima cea mai importanta pentru prepararea combustibilului si lubrifiantilor dar si a altor produse chimice (cauciuc sintetic,inlocuitori de piele,detergenti).Compozitia chimica a titeiului este diferita de la o zona geografica la alta.

In urma analizelor facute s-a ajuns la concluzia ca titeiul este un amestec de alcani cicloalcani si arene.Extractia titeiului din zacaminte se face cu ajutorul sondelor de foraj care pot lucra de la adancimi de sute de metri pana la 7000 metri.Dupa extractia titeiul este supus unei prelucriri prin metode fizice si chimice,prelucrare ce se realizeaza in cadrul combinatelor petrochimice.

La noi in tara (Ploiesti,Pitesti,Onesti langa Bacau,Media Navodari).Toata industria depinde de petrol, se formeaza prin descompuneria organismelor.Procesul dureaza milioane de ani.Titeiul este separat mai intai de apa sarata cu care este amestecat si apoi este supus distilari fractionate in coloane de distilare care pot atinge o inaltime de pana la 50 m.

Petrolul brut incalzit la 400 grade celsius se introduce pe la baza coloanei de distilare si rand pe rand se separa in functie de volavilitatea urmatoarelor fractiuni.
Dupa ce au fost separate sectiunile respective sufera diferite prelucrari pentru a putea fi apoi utilizate in diferite domeni de activitate.Numerosi derivati petrolieri sunt folositi ca materie prima pentru diverse substante din industria chimica.Titeiul m-ai este numit si "aur negru"Aproape peste tot exista bazine de extractie a petrolului iar cele m-ai importante sunt in: Golful Persic si Alaska.

Tari exportatoare de petrol: Algeria,Arabia,Libia si Nigeria.
Teoria titeiului
-titei de origine vegetala (formandu-se din plante)
-titei de origine animala (rezultand din transformarea grasimilor animalelor marine pesti)
-titei de origine mixta (vegetala,animala prin transformarea plantelor si animalelor marine.Ramura chimiei care se preocupa cu prelucrarea produselor petroliere se numesc Petrochimie.

Motoarele cu explozie folosesc drept combustibil benzinele care sunt amestecuri cu hidrocarburi.Benzinele se diferentiaza in functie de cifra Octonica CO. Cifra octonica a unei benzine este data de continutul in izoctomi comparativ cu continutul normal heptan al unei benzine.Carburanti obisnuiti au ca cifra octanica intre 70-100 pe cand super carburantii au cifra octonica intre 120-140.

2) Carbunele
-este o roca foarte neobisnuita, din 2 motive.In primul rand, este formata din materii organice tesuturi odinioara vii, si in al doilea rand spre deosebire de alte roci, arde si degaja caldura.

Carbunele a reprezentat primul combustibil utilizat in timpul revolutiei industriale si a jucat un rol foarte insemnat in dezvoltarea marilor tari industrializate.Carbunele contine carbon,care-i ofera si acea culoare neagra, caracteristica, si gaze inflamabile cum ar fi hidrogenul, azot si oxigen.

Cea mai mare parte a carbunului s-a format in urma cu aproximativ 360-286de milioane de dolari,intr-o perioada numita de geologi era carbonifera tocmai din cauza cantitatilor imense de carbune care s-au format atunci.

In regiunile carbonifere exista un numar de zacaminte situate unu deasupra celuilalt, cuprinsa intre straturi de roca sedimentara.Unele straturi de carbune au o grosime de doar cativa milimetri,altele au grasimi de cativa metri.

Carbunele este utilizat cel mai des ca si combustibil.Pana nu de mult, o cantitate mare de carbune era arsa pentru incalzirea locuintelor. In zilele noastre este ars pentru a genera electricitate sau in procese industriale.inainte de exploatarea pe scara larga a gazelor naturale, unele tari isi produceau intreaga cantitate de gaze din carbune.

LITERATURA UNIVRESALĂ

                        VICTOR HUGO

Victor Hugo (n. 26 februarie 1802 - d. 22 mai 1885) a fost un poet, dramaturg și romancier francez.

Scriitor romantic, a fost pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Mizerabilii și Notre-Dame de Paris.

Victor-Marie Hugo a fost al treilea și ultimul fiu al lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo (1773–1828) și Sophie Trébuchet (1772-1821). S-a născut în anul 1802 la Besançon în regiunea Franche-Comté. Deși a locuit în Franța, cea mai mare parte a vieții lui, din 1851 până în 1870 a fost exilat și a locuit înBelgia, în Jersey și Guernsey. Copilăria lui Victor Hugo a fost marcată de o serie de evenimente deosebite: căderea și revenirea Primei Republici și apariția primului imperiu sub Napoleon Bonaparte. Acesta s-a proclamat împărat la doar 2 ani după ce Victor Hugo s-a născut iar până ca el să împlinească 18 ani, monarhia burbonă a fost restaurată.

Tatăl lui Victor Hugo era ateist republican și ofițer în armata lui Napoleon, pe care îl stima enorm, iar mama sa era catolică și regalistă.

În ciuda dorințelor mamei sale, Victor Hugo s-a îndrăgostit și logodit în secret cu iubita lui din copilărie, Adèle Foucher (1803-1868), dar abia după moartea mamei, Hugo s-a căsătorit cu Adèle în 1822. Cuplul a avut 5 copii: Lèopold (în 1823), care a murit la o vârstă foarte fragedă, Lèopoldine (1824), Charles (1826), François-Victor(1828) și Adèle (1830).

Victor Hugo era simpatizant al Republicii. A fost „pair” al Franței, iar în anul 1841 a fost ales în Academia Franceză.

Zece ani mai târziu, Hugo a fost exilat pentru curajul de a-l numi pe Napoleon al III-lea „trădător”. A fost exilat din 1851 până în 1870, când s-a întors în Franța.

În decursul exilului, Hugo a publicat o parte din pamfletele sale cele mai celebre la adresa lui Napoleon al III-lea: „Napoleon cel mic” și „Istoria unei crime”. Deși au fost interzise în Franța, pamfletele sale au avut o puternică influență în țările învecinate. Hugo a scris în exil și Mizerabilii, probabil cel mai cunoscut roman al său.

LITERATURA UNIVERSALĂ

           GEORGE GORDON BYRON

George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron (n. 22 ianuarie 1788, Londra — d. 19 aprilie 1824, Missolonghi, Grecia) este unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, alături de Percy Bysshe Shelley și John Keats, contemporani ai săi.

Printre cele mai cunoscute opere ale sale sunt poemele narative Pelerinajul lui Childe Harold și Don Juan. Cel din urmă a rămas incomplet din pricina morții poetului.

Faima Lordului Byron se datorează nu numai operei, ci și vieții sale, trăită în extravaganță, cu numeroase povești de dragoste, datorii, despărțiri, acuzații de incest și sodomie. El a fost descris de către Lady Caroline Lamb ca „un om nebun, rău și periculos a-l cunoaște”. Byron a fost un lider regional al organizației revoluționare Carbonari din Italia în revolta lor împotriva Austriei și mai târziu a călătorit pentru a lupta împotriva turcilor în Războiul de independență al Greciei, fapt pentru care grecii îl consideră un erou național. El a murit din cauza febrei în Missolonghi.

Tatăl său, căpitanul John „Jack Nebunul” (Mad Jack) Byron a fost fiul vice amiralului John „Vreme Rea” (Foulweather) Byron și al Sophiei Trevanion. Bunicul său, din partea tatălui, a fost fratele mai mic al celui de-al V-lea Baron Byron cunoscut ca „Lordul Imoral” (The Wicked Lord), descendent al regelui Edward al III-lea al Angliei.

Mama sa, Catherine Gordon, moștenitoare a familiei Gight din Aberdeenshire, Scoția, a fost fiica lui George Gordon of Gight, descendent al regeluiIacob I al Scoției. Acest bunic s-a sinucis în 1779, iar mama lui a fost nevoită să-și vândă moșiile și titlul nobiliar pentru a-i plăti datoriile. Byron a fost botezat George Gordon după bunicul său din partea mamei.

Fiica sa legitimă Augusta Ada Byron, ulterior Ada Lovelace, cunoscută matematiciană britanică, a colaborat cu Charles Babbage la realizarea motorului analitic, predecesorul calculatorului modern.

Copil fiind a fost cunoscut ca George Noel Gordon. S-a născut cu o malformație a piciorului drept, care i-a cauzat un șchiopătat ușor. Acest handicap și speranțele deșarte că situația se poate remedia i-au făcut viața mizerabilă (se presupune că din această cauză ar fi devenit dependent de laudanum).

Părinții lui s-au despărțit înainte de nașterea sa. Se presupune că John Byron s-ar fi căsătorit cu Catherine din motive materiale, iar când aceasta ar fi rămas fără bani, a părăsit-o.

Byron s-a născut într-o casă pe strada Holles în Londra și a fost botezat la biserica Sf. Marylebone. La scurt timp după naștere Catherine s-a mutat înapoi în Scoțiacrescându-și fiul în Aberdeen. Aici a urmat cursurile Școlii de Gramatică de unde se spune că a fost dat afară când s-a aflat că este homosexual.

De asemenea, chiar Byron povestea mai tirziu, că în această perioadă doica lui, May Gray, i-ar fi făcut avansuri sexuale pe când avea doar nouă ani. Această experiență și dragostea lui pentru verișoarele sale Mary Duff și Margaret Parker au pus amprenta în comportamentul său ciudat față de femei.

La vârsta de 10 ani (21 mai 1798), Byron a moștenit titlul și moșiile de la fratele bunicului său „Lordul Imoral”. Devenind astfel al VI-lea baron Byron. Mama sa l-a dus înAnglia, iar băiatul s-a indrăgostit de încăperile misteriose și întinsele terenuri de la Newstead Abbey, Nottinghamshire, Anglia dăruite familiei Byron de către regele Henric al VIII-lea, unde a locuit sporadic, deoarece în perioada adolescenței această moșie a fost închiriată lordului Grey de Ruthyn.

LITERATURA UNIVERSALĂ

                        COMENTARIU 

Tema -revoluției  socialiste în romanele Germinal de Emil Zola și Răscoala de Liviu Rebreanu.

Romanul Germinal este o capodoperă a lui Emile Zola ,a apărut în urma preocupării scriitorului de probleme sociale ale timpului.

Subiectul romanului este revolta socială a minerilor din Montsou .

Tema principală abordată în acest roman este revolta socială a minerilor muncitori .

Muncitorii sunt persoanele care lucrează toată ziua pentru un colț de pîine ,și sunt supuși la munci foarte grele ,locuind în  condiții nefavorabile pentru un trai decent .

Acest roman descrie aspectul biologic și statul social al țăranilor .

Muncitorimea sau mai bine spus robia care trăiește la limită ,în mizerie și lipsuri a declanșat această revoluție deoarece mulți mureau.

Acest punct a ajuns la o oricare limită și astfel țăranii muncitori s-au dat frîu durerilor începînd cu toții o revoltă ,astfel muncitorii pornesc greva-pentru un colț de pîine  strigîn în cor -vrem pîine .

Masa muncitorească răsculați ,a mulțimii se datorează foametei ,lucru mizer în mină ,aerul înăbușitor ,praful de cărbuni și apa rece de unde ei și se înbolnăveau .

Astfel revoluția muncitorească a fost un eveniment binevenit  pentru societate.Dar narțiunea principală urmărește asimilarea emoțională și poetică a lui Etienne Lantier într-o comunitate ,lipsită de drepturi și gata de revoltă.

Astfel și romanul Răscoala este un roman multiplan ,scriitorul urmărind mai multe destine pe care le introduce alternativ în mediul rural.

Romanul urmărește izbucnirea ,desfășurarea și reprimare răscoalei .

Anume setea de pămînt este tratată la nivelul colectivității ,simbolul colectiv al aceluiași  țăran setos pînă la patima depămînt,simbol al energiilor ,de care dispune el în contact cu pămîntul .

Acest roman se începe  și se sfîrșește co discuție  despre problema țărănească.

Ambele romane adică romanul GERMINAL și romanul RĂSCOALA au la bază tema revoltei sociale dar este manifestată în diferite moduri cum ar fi în romanul Răscoala țăranii nu mai sunt pasivi a evenimentelor ei nu ami rezolvă problema la nivelul individual dar ieșind din pasivitatea lor tradițională ei acționează .

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

                              COMENTARIU
Poemul,,BIOGRAFIE " a fost publicat în anul 1929 fiind inclus în volumul ,,Lauda somnului
Poezia are mai multe variante ,prima fiind intitulată Biografia mea pentru un prieten,publicată în revista Gîndirea  în 1925.
Poetul intenționează să se autodefinească prin poezie ,tentat de propriul portret ,mai ales cel interior ,care ascunde tainele și visurile ființei.
Tema poeziei o reprezintă universul,destinul omului, cunoașterea și necunoscutul.
Poezia poate fi inclusă în curentul literar -expresionismul,deoarece este un apel de salvare a omului,a spiritului .
Se observă întoarcerea spre etern.
Poezia nu are rimă ,iar ritmul corespunde gîndirii și a trăirii poetului .
Forma modernă pe care o folosește Lucian Blaga,este o eliberare de la regulile clasice ,fiind o cale directă de transmitere  a ideii și a sentimentului poetic.
Biografie reunește trei elemente cheie ale poeziei blagiene  -tăcerea ,cuvîntul și cîntecul .
Chiar din primele două versuri ,eul liric a folosit ca mijloc de exprimare antonimia dintre lumină și umbră .
În acest context lumina este semnul împlinirii ,al cunoașterii,iar umbra simbolizează destinul uman misterios.
Biografie de Lucian Blaga este o artă poetică eul liric abordînd problematica cunoașterii ,poezia poate deveni pentru cel ce citește ,o formă de autocunoaștere.

eseu

,, IUBIREA ESTE O SURSĂ DE ELEVAȚIE ÎN UNIVERSUL MARILOR SPIRITE "
Iubirea este un sentiment puternic și curat ,astfel eul liric meditînd asupra trecutului ,prezentului său a conștientizat faptul ca la baza succesului  în viață e necesar să fie iubire ,pentru că drumul pietruit și presărat cu spini și petale adică spini reprezint greutăițile ,iar petalele la rîndul lor semnifică victoriile ,succesele ,va fi parcurs sau mai bine spus trecut cu demnitate,încredere și desigur flacara iubirii ,astfel vei avea tendința spre atingerea unui apogeu .
Viața nu e ca un licurici ce sclipeste întruna ,dar e ca o cărărușă ce la fiecare cotitură te asteaptă multe surprize iar întimpinarea acestor  surprize  enigmatice iți va da putere și demnitate deoarece fiind părtaș la înfringeri și greutăți vei avea mari șanse de a căpăta curaj și îndrăzneală ,desigur dacă întradevăr vei lupta aprig pentru ați atinge scopul mult dorit .
Anume acest sentiment va fi ca o barieră ce va ocoli restriștele apărute în orice moment .
Indiferent de orice greutate e necesar ca fiecare să fie optimist și să privească spre ceva frumos chiar dacă e greu și dureros astfel afirmind și eul liric :
Stiu toate sînt o-ndurerare,
Prin viață trecem în  neștire ,
Dar mîngîierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cît de mare 
Și înălțarea e-n chemare.

ISTORIE

                            IANCU AVRAM

Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.

Tatăl lui Avram Iancu, Alisandru (1787-1855), a fost iobag, pădurar, apoi jude domenial. El a urmat școala primară în sat și probabil pe cea din Câmpeni. Mama lui Avram Iancu a fost Maria Gligor. Cei doi copii ai familiei Iancu au fost Ioan (1822-1871) și Avram.

Având o situație materială bună, Avram Iancu a urmat școala primară în satul natal, în crângul Târsa, unde l-a avut învățător pe Mihai Gomboș fiind apoi mutat de părinți la Poiana Vadului și Câmpeni, absolvind la vârsta de 13 ani. Aici l-a avut dascăl pe Moise Ioanette.Gimnaziul l-a urmat începând cu anul 1837  la Zlatna, absolvind în anul 1841 S-a înscris apoi la Liceul Piarist din Cluj. Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj.

În preajma izbucnirii revoluției pașoptiste maghiare din Ungaria și Transilvania, în luna martie 1848, Avram Iancu se găsea cancelist la Târgu Mureș, alături alte câteva zeci de tineri români.

Primele informații despre revoluția de la Viena au ajuns în Transilvania la 21 martie 1848 prin intermediul ziarelor din Pesta. La 22 martie, canceliștii din Târgu Mureș (200 de tineri de toate naționalitățile) au adresat împăratului austriac un memoriu, care, acoperit cu semnături, a fost prezentat la 24 martie primarului orașului Târgu Mureș La 25 martie, tineretul maghiar din Târgu Mureș a organizat o manifestație patriotică, invitați fiind și canceliștii români. Obiectivul principal al tineretului maghiar era „uniunea cu patria soră” și abia după aceea eliberarea maselor largi din jugul șerbiei. Cu toate că inițial și tinerii români au fost de acord cu principiile libertăților proclamate de revoluția ungară, ei au ținut să precizeze următoarele, prin glasul lui Alexandru Papiu-Ilarian:

„Ca român, semnez petiția cu condiția ca, în cazul când s-ar realiza drepturile poporului și egalitatea sa, să se asigure tuturor națiunilor de limbă felurită din Transilvania și Ungaria existența națională și limba maternă, iar eliberarea din iobăgie să se îndeplinească fără nici o despăgubire bănească, deoarece țăranii au plătit destul, chiar prea mult, timp de mai multe secole, de când nobilii le uzurpă nu numai drepturile civile, ci și pe cele sacre umane.”

— Dragomir, op. cit.

iar Samuil Poruțiu, cerând să vorbească în întrunirea canceliștilor, a cerut „să nu li se pretindă a fi toate numai ungurește... Pentru ce să fie chiar și Dumnezeu ungur? Să jurăm pe Dumnezeul popoarelor!”, dar a fost întrerupt de canceliștii maghiari, care au cerut „Uniune sau moarte! Să ne unim cu Țara Ungurească, pentru că altminteri pierim!”. Tinerimea maghiară nu admite concesii. Replica primită de Poruțiu din partea scriitorului maghiar Urházy, reprezentant de seamă al generației tinere este sugestivă: „Domnia-ta ai semnat doar uniunea! Domnia-ta, concetățene Poruțiu, ești de-acum ungur!” La această manifestare a fost prezent și Avram Iancu. Jigniți de insistența cu care tinerii români își apără opiniile, tinerii maghiari îi vor supraveghea cu mare atenție pe Iancu și pe colegii săi.

La Adunarea Națională de la Blaj din 30 aprilie 1848, Avram Iancu a participat, alături de Ioan Buteanu, în fruntea a 2.000 moți, fiind primit cu entuziasm de românii prezenți la adunare.. Iancu, Buteanu și Papiu-Ilarian își asumă riscul și, sfidând samavolnicia lui Teleki, prezintă revendicările românești. Reprezentanții autorității publice veniți să citească ordinul de dizolvare a adunării sunt nevoiți să le acorde celor trei tribuni certificate de bună purtare și asigurarea că nu vor suporta consecințe ulterioare. Lozinca sub care Iancu mobilizase oamenii era „Voi sunteți poporul!”.

La 1 mai 1848, numeroasa ceată a moților s-a întors acasă, condusă de Avram Iancu. În munți, Iancu a început să mobilizeze românii pentru participarea la a doua Adunare Națională de la Blaj, programată pentru 3/15 mai 1848.. Moții nu au mai așteptat deciziile politice ale austriecilor sau maghiarilor, ei încetând din proprie inițiativă să se mai considere iobagi. Au refuzat să mai presteze slujbe iobăgești și să mai plătească taxele urbariale. Starea lor de spirit neconvenind autorităților maghiare, șpanul Lazar a fost trimis la 5 mai 1848 la Vidra de Sus, pentru a vorbi românilor. Fiind o zi de duminică, oamenii erau la biserică. Șpanul a încercat să le vorbească, dar a fost întrerupt de moți. Aflând că li s-a citit românilor o proclamație, a cerut-o și aceasta i s-a dat și citit de către Alicsandru Iancu, tatăl lui Avram. În încheiere, Avram Iancu a adăugat de la sine: „Românii nu vor cerși libertatea de la unguri, ei sunt destul de tari ca să și-o stoarcă prin luptă.”.

La Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai 1848, Iancu a participat în fruntea a 10.000 de moți, organizați și disciplinați militărește. El a sosit la Blaj în data de 15 mai și a luat parte la toate discuțiile, iar moții săi au asigurat paza și ordinea adunării, la care au participat zeci de mii de țărani români, precum și revoluționari moldoveni și munteni. De asemenea, Iancu a vorbit românilor, expunându-le și explicându-le revendicările națiunii române din Transilvania. La această adunare s-a decis trimiterea a două delegații românești, una la Viena, pentru a prezenta împăratului doleanțele românilor, iar alta la Cluj, pentru a le prezenta Dietei Transilvaniei.

La sfârșitul lunii mai 1848, Iancu, alături de fruntașii români din Munții Apuseni, au ținut o consfătuire la Câmpeni, pentru a decide atitudinea de urmat în privința iobăgiei, care încă nu fusese ștearsă legal. Iancu a susținut îndeplinirea sarcinilor iobăgești până la clarificarea legală a situației și doar dacă nu se va rezolva legal, să încerce să își obțină drepturile prin forță.

La 4 iunie, baronul Perenyi a înaintat un raport despre situația din Munții Apuseni, iar ca urmare, la 6 iunie 1848, comisarul guvernului din Pesta a ordonat luarea de măsuri severe împotriva lui Avram Iancu.. Aflat la Sibiu, Avram Iancu a aflat noile știri despre situația politică din Transilvania: guvernul Transilvaniei, întrunit în ziua de 29 mai la Cluj, decretase unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să se dezbată memoriul românilor care constituiau majoritatea în Transilvania (1.250.000 români față de cca 600-700.000 maghiari și 250.000 sași), precum și dizolvarea Comitetului Național Român de la Sibiu, amenințând cu pedepse aspre pe cei care ar îndrăzni să mai convoace adunări.

În urma masacrului de la Mihalț, în care 12 țărani români au fost uciși de grănicerii secui și gărzile naționale maghiare din Aiud, iar alte câteva zeci au fost răniți, Avram Iancu decide să plece la 5 iunie 1848 de la Sibiu în Țara Moților și să strângă moții pentru a se putea apăra în caz de nevoie. La 6 iunie Iancu a ajuns în Țara Moților și a ținut la Bucium Cerbu o adunare, informând oamenii despre deciziile politice maghiare și despre deteriorarea situației generale, mulți țărani români fiind ținta maltratărilor.

La sfârșitul lunii mai 1848 la Abrud s-a format garda națională maghiară, iar Iancu a fost amenințat de autoritățile locale și somat să lase românii să continue prestațiile iobăgești și în continuare. Starea de spirit a românilor era ca atare foarte neliniștită, mai ales că funcționarul Nemegyei ceruse la 7 iunie să se trimită în munți trupe de secui de la Aiud. Ca urmare, la 9 iunie 1848, la târgul ținut la Câmpeni, Iancu le-a cerut moților să se înarmeze, dar să rămână liniștiți și să nu atace pe nimeni. La 13 iunie 1848 a sosit în Țara Moților o comisie gubernială maghiară, însoțită de o companie de soldați maghiari, pentru a investiga situația în care se aflau românii și care erau acuzați de răzvrătire. La 14 iunie comisia a mai cerut 2 companii de soldați, care i s-au trimis imediat din Turda. La 18 iunie s-a publicat oficial desființarea iobăgiei de către guvernul ungar. Iancu a asigurat comisia că țăranii români vor respecta liniștea și ordinea și că își vor revendica pe cale legală pământurile și pădurile.

La 19 și 20 iunie Avram Iancu a făcut cu moții două exerciții de mobilizare, la care oamenii s-au prezentat înarmați și disciplinați militărește, organizați pe subunități și cu comandanții în frunte.. Alte trupe au fost solicitate de comisia maghiară, astfel că la 23 iunie se aflau în munți 200 de soldați imperiali și 300 de secui. Mai mulți fruntași români au fost solicitați să se prezinte în fața comisiei pentru a da declarații, dar când au făcut-o, au fost arestați, printre ei numărându-se Simion Balint. Avram Iancu a fost și el invitat să vină în fața comisiei dar, aflând de soarta celorlalți, nu s-a prezentat. La29 iunie a informat comisia de anchetă că nu are de ce să se prezinte în fața ei, pentru că nu a făcut rău nimănui, iar pe moți i-a înarmat numai în scop de apărare. Iancu a plecat în munți, ascunzându-se pentru o perioadă în Țara Moților și în Zarand.

La 21 septembrie 1848, Avram Iancu, în fruntea a 6.000 de moți înarmați, a participat la a treia Adunare Națională de la Blaj, care a ținut 8 zile. La adunare erau prezenți cca 60.000 de români din toată Transilvania. Comisarul maghiar Vay a încercat să îi determine pe țăranii români să plece acasă și să renunțe la revendicări, iar pe fruntașii români, printre care și Avram Iancu, să îi mituiască pentru a-i trimite pe țărani acasă. Atât Iancu, cât și ceilalți fruntași, l-au refuzat pe comisar. Românii au cerut la această adunare națională încetarea persecuțiilor împotriva lor, care luaseră amploare mai ales după ștergerea iobăgiei, ridicarea stării de asediu și reintroducerea ordinii prin intermediul legii, nu al forței. De asemenea, românii nu au recunoscut unirea Transilvaniei cu Ungaria, făcută, împotriva voinței lor declarate, de către guvernul maghiar de la Cluj, și au solicitat să se înființeze gărzi naționale românești, înarmate de către armata austriacă așa cum aceasta le-a înarmat pe cele maghiare, constituite deja de multă vreme. Avram Iancu s-a aflat printre semnatarii procesului-verbal al adunării, care în final a proclamat „constituțiunea împărătească austriacă”, deci opunerea și mai dură față de revoluția ungară și revenirea la situația dinainte de 25 aprilie 1848.

La 30 septembrie Iancu a plecat de la Blaj înapoi în munți, însoțit de moții săi.

La 10 octombrie 1848 Kossuth Lajos adresează românilor o proclamație, prin care li se cere să nu se opună revoluției maghiare și Ungariei, în caz contrar, cei care se vor opune urmând să fie omorâți, iar averile lor confiscate. Până la această dată, mișcarea românească nu făcuse nici o victimă și nici un exces.

La 19 octombrie 1848 Avram Iancu a înființat în Țara Moților Legiunea Auraria Gemina. El a fost numit de către Comitetul Român de Pacificațiune de la Sibiu în rangul de „prefect” (echivalent cu cel de general), iar Ioan Bălaș și Ioan Constantin Boeriu viceprefecți. Baza juridică a organizării Landsturm-ului românesc a fost constituită din punctul 10 al Petiției Naționale adoptate de Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai 1848, care „cere înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țărei în lăuntru și din afară. Miliția română să-și aibă ofițerii săi români”. La 17 octombrie 1848 înarmarea românilor este confirmată de comandamentul militar austriac de la Sibiu.

Primele tabere de instrucție ale Legiunii Auraria Gemina, numite în epocă și lagăre (loagăre de către țăranii români) au fost înființate la Câmpeni, Bistra, Bucium și Măgina și au fost mobilizate la 19 octombrie 1848..

Tabăra de la Câmpeni a avut rolul de a concentra combatanții Legiunii Auraria Gemina și de a-i instrui pentru luptă. Comandantul ei, tribunul Nicolae Corcheș, s-a dovedit a fi un bun organizator, din această tabără provenind luptători buni care au participat la multe dintre luptele duse în anul 1849.

Tabăra de la Bistra era amplasată la 5 kilometri est de Câmpeni, în locul unde Bistricioara se varsă în Arieș. A fost înființată la 19 octombrie 1848, comandant fiind numit centurionul Alexandru Bistran. În această tabără se concentrau și se instruiau combatanții proveniți din peste 25 sate și crânguri (cătune): Bistra, Aronești, Bălești, Bălăești, Ciuldești, Crețești, Dealul Muntelui, Dâmbureni, Durăști, Gănești, Hodișești, Hudricești, Gipaia, Lunca Largă, Lunca Merilor, Mihăiești, Novăcești, Perjești, Poiana, Runcuri, Stefanca, Tomnatec, Tărănești, Vârșii Mari, Vârșii Mici și altele.^[49]

Tabăra de la Bucium era amplasată la 8 kilometri sud-est de orașul Abrud, pe Valea Buciumului. A fost înființată la 19 octombrie 1848, comandant fiind numit vicecenturionul Dionisie Popovici. În această tabără se concentrau și se instruiau combatanții proveniți din satele Bucium, Bucium-Cerbu, Bucium-Șasa, Bucium-Izbita, Bucium-Muntari și Bucium-Poieni.

Tabăra de la Măgina era amplasată la 8 kilometri nord-vest de orașul Aiud. A fost înființată în ultima decadă a lunii octombrie 1848, comandant fiind viceprefectul Simion Probu-Prodan. Numărul combatanților români din această tabără era mai mic decât în celelalte tabere ale Legiunii Auraria Gemina. Rolul acestei tabere era de se opune atacurilor care se așteptau din partea trupelor maghiare staționate la Aiud. După doar câteva zile de la înființare, la 25 octombrie, tabăra de la Măgina a fost atacată de gărzile naționale maghiare din Aiud, conduse de Kemeny Istvan, și de o companie de infanterie de linie. Din cauză că în rândurile atacatorilor se aflau soldați imperiali, combatanții români au refuzat să lupte, pentru că nu voiau să se bată împotriva ostașilor împăratului Austriei. Ca urmare, tabăra a fost împrăștiată.

Tabăra de la Cacova (azi Livezile) era amplasată la aproximativ 10 kilometri nord-vest de orașul Aiud. A fost înființată în luna ianuarie 1849 și a fost comandată de viceprefectul Simion Probu-Prodan. Avea rolul de a interzice accesul trupelor maghiare pornite din Aiud spre centrul Munților Apuseni.

Ioan Șuluțiu, tribun, se ocupa cu aprovizionarea cu muniție.

Singura legiune românească despre care se știe că a avut drapel a fost Legiunea Auraria Gemina. Acesta era în culorile naționale actuale, albastru-galben-roșu, dispuse orizontal, cu culoarea roșie în partea inferioară. Hampa sa era în culorile naționale maghiare, roșu-alb-verde, pentru că era captură de război, fiind luată de la trupele ungare într-una din luptele date împotriva maiorului Hatvani la Abrud în primăvara anului 1849.

La 8 noiembrie 1848, la ordinul General Commando austriac din Transilvania, Avram Iancu, cu 4.000 de combatanți din Legiunea Auraria Gemina, participă la operațiunile militare austriece pe direcția generală Teiuș-Cluj. La aceste operațiuni a participat armata austriacă și un total de cca 30.000 combatanți români. Legiunea Auraria Gemina s-a oprit lângă Turda, fără a intra în oraș, pentru că aici se oprise și armata austriacă. Orașul s-a predat fără luptă la 20 noiembrie, iar după câteva zile Avram Iancu s-a întors cu moți în munți.

La 29 noiembrie 1848 Avram Iancu avea gata de luptă alți 1.500 de moți, la solicitarea armatei austriece. Cu ei s-a deplasat pentru a lua parte la luptele prevăzute a se da cu armata ungară în defileul de la Ciucea. La 4 decembrie Avram Iancu a ajuns la Săcuieu, județul Cluj, iar în noaptea de 6 spre 7 decembrie i s-a cerut să atace prin suprindere liniile inamice. Din cauza incompentenței unui ofițer austriac, care i-a aruncat în luptă pe moți fără a cerceta corenspunzător terenul, atacul a eșuat, iar la 10 decembrie Iancu a fost obligat să își retragă luptătorii. Ajuns la Câmpeni, a mobilizat alți luptători, cca 1.500, pe care i-a trimis spre Huedin pentru a coopera cu armata austriacă. De la Câmpeni, Iancu a plecat la Sibiu pentru a lămuri diferite chestiuni, militare și politice. O adunare a fruntașilor români, puși în dificultate de generalul austriac Puchner, comandantul militar al Transilvaniei, se va desfășura la Sibiu la 28 decembrie fără Avram Iancu, care a plecat înapoi în munți^[. Generalul austriac, văzând ofensiva secuilor (declanșată la 19 octombrie) oprită și Clujul cucerit de armata imperială, s-a depărtat de români, lăsându-i în voia sorții, ba chiar amenințându-i cu forța armată.

În munți, lipsit de ajutorul în armament, muniție și hrană promis de armata austriacă, Avram Iancu organizează apărarea Țării Moților exclusiv prin mijloace proprii.

La 19 și 20 ianuarie 1849 Iancu a participat la o conferință la Zlatna, la care au participat toți prefecții români care au putut, precum și revoluționari români refugiați din Muntenia. Scopul era stabilirea planului de acțiune în noua situație, când după ofensiva din decembrie a generalul maghiar de origine poloneză Josif Bem, Transilvania era aproape integral cucerită de armata maghiară. Luptătorii români din Munții Apuseni abia aveau la dispoziție 800 de puști la un număr de câteva mii de combatanți, iar aprovizionarea cu hrană era problematică.

La sfârșitul lunii martie 1849, combatanții români din Munții Apuseni erau complet înconjurați în munți de trupele ungare. La sfârșitul lunii aprilie 1849, deputatul maghiar de origine română Ioan Dragoș este trimis de Kossuth pentru a-i convinge pe români să depună armele, pentru că prin rezistența lor țineau blocate prea multe trupe maghiare, care erau necesare în alte părți ale Transilvaniei pentru a se opune trupelor austro-ruse, care pregăteau contraofensiva, din Moldova și Muntenia. Generalul ungur Janos Czecz apreciază în memoriile sale că între decembrie 1848 și iulie 1849, moții au ținut în șah aproximativ o treime din efectivele armatei maghiare din Transilvania (cca 10.000 soldați), a căror lipsă a fost puternic resimțită în luptele duse de maghiari împotriva rușilor și austriecilor.

La 6 mai 1849, în timp ce moții duceau tratative de pace cu Ioan Dragoș, maiorul ungur Hatvani Imre a intrat prin surprindere cu trupele sale în Abrud, acesta fiind considerat de români un act de trădare din partea maghiarilor. A doua zi, mobilizarea românilor începuse deja, iar la 8 mai a început prima bătălie pentru Abrud, condusă de Avram Iancu, care s-a încheiat la 10 mai prin evacuarea orașului de către trupele maghiare care au supraviețuit. La 15 mai 1848 maiorul Hatvani a ocupat din nou Abrudul, după ce își completase trupele decimate. A urmat a doua bătălie de la Abrud, care s-a încheiat la 18 mai 1848 cu înfrângerea gravă a trupelor ungare. În total, maiorul Hatvani a pierdut cca 5.000 soldați și toată artileria, iar deputatul Dragoș a fost ucis (în prima bătălie de la Abrud).

La 8 iunie 1849 împotriva românilor din Munții Apuseni a pornit cea mai mare forță militară maghiară care atacase zona până în acel moment, peste 4.000 soldați cu 19 tunuri și 4 baterii de rachete, condusă de colonelul Kemeny Farkas. A rezultat a treia bătălie de la Abrud, care a început propriu-zis la 11 iunie și s-a încheiat la 17 iunie (luptele începuseră încă din 8 iunie, pe drumul spre Abrud). Armata maghiară, suferind de foame și pierzând mulți oameni în luptă, încercuită în Abrud, a fost silită să abandoneze orașul și să retragă, având cel puțin 500 soldați morți în luptă.

La 21 iunie 1849 Avram Iancu a fost contactat prin scrisori de către colonelul ungur Simonffy, care îi scria din Vașcău, precum și de către deputatul Ioan Gozman, în vederea încetării ostilităților. El le răspunde la 27 iunie, nerenunțând la scopurile pentru care a început lupta, dar nici refuzând posibilitatea unor negocieri pentru depunerea armelor . La 2 iulie 1849, colonelul Simonffy îi expediază lui Kossuth răspunsul lui Iancu. Acesta a răspuns la 5 iulie, dar prea puțin încurajator pentru români. Răspunsul lui Kosstuh a fost rigid și tăios, nerenunțând nici el la ideile sale și respingând continuarea unor tratative de pace. El îl somează pe Avram Iancu, și implicit pe români, să depună armele necondiționat până la 20 iulie și abia apoi să vadă dacă vor primi drepturile solicitate.

La 14 iulie 1849 Kossuth l-a împuternicit pe revoluționarul muntean Nicolae Bălcescu să plece în Munții Apuseni pentru a-l convinge pe Avram Iancu să facă o înțelegere cu maghiarii și să treacă de partea lor, în contextul puternicei ofensive austro-ruse din Transilvania, care amenința armata maghiară cu dezintegrarea. Lui Iancu i se propunea de către Kossuth, în caz de împăcare, gradul de general în armata ungară și trecerea cu legiunea sa în Muntenia pentru a lupta acolo împotriva forțelor austro-ruse.. Kossuth a semnat documentele necesare organizării unei legiuni românești care să lupte în cadrul armatei ungare la 15 iulie 1849. Bălcescu ajunge în munți cu oferta maghiară la sfârșitul lunii iulie 1849, iar discuțiile cu și între conducătorii românilor din munți au durat 4 sau 5 zile. Avram Iancu i-a răspuns în scris lui Kossuth la 3 augut 1849, arătându-i că în condițiile date, cu armata maghiară înfrântă și armatele austro-ruse învingătoare și stăpâne în Transilvania, nicio discuție nu își mai are rostul.

În timpul acestor discuții de pace, luptele cu armata ungară nu au încetat. Combatanții Legiunii Auraria Gemina, comandată de Avram Iancu, s-au ciocnit la 2 și 4 iulie de trupele maghiare conduse de Velics Karoly, care au încercat să atace munții din direcția Aiud, dar au fost înfrânte de luptătorii tribunilor Fodor și Șerban. La 22 iulie aceste atacuri maghiare au fost repetate, dar s-au soldat din nou cu o înfrângere, venită tot din partea tribunului Fodor.

La 29 iulie 1849, ministrul-președinte maghiar Szemere ține un discurs în care spune că unul din scopurile revoluției ungare este libera dezvoltare a naționalităților, adică exact motivul discordiei dintre maghiari și români în anii 1848-1849. Kossuth Lajos îl însărcinează pe revoluționarul pașoptist român Eftimie Murgu să meargă în munți la Avram Iancu și să îi comunice acest fapt, pentru a-l atrage în ultimul moment de partea revoluției maghiare.. Eftimie Murgu însă nu va putea răzbate în munți, fiind oprit la Ilia. Oricum, totul era prea târziu. Armatele austro-ruse erau în ofensivă în apropierea Munților Apuseni, armata maghiară în retragere. Iancu va acorda trupelor maghiare o asigurare că nu le va ataca în aceste momente, lăsându-le să se retragă nestingherite în orice direcție.

La începutul lunii august 1849, generalul rus Luders îl invită pe Avram Iancu la Alba Iulia, pentru a-l cunoaște, a-i înmâna un cadou drept recunoaștere a sprijinului acordat prin războiul de gherilă purtat și să îl aprovizioneze cu muniția necesară. Iancu coboară din munți cu ceată de lăncieri, până pe valea Mureșului, dar se izbește rapid de ostilitatea colonelului austriac August, comandantul cetății Alba Iulia. La această atitudine ostilă au contribuit rapoartele false ale fostului consilier militar al Legiunii Auraria Gemina, căpitanul austriac Ivanovici, dar și faptul că austriecii aflaseră de tratative duse de Iancu cu maghiarii și oferta lui Kossuth de a trece de partea revoluției ungare. Din acest motiv, a făcut calea întoarsă la Câmpeni. La 22 august 1849, o delegație de doi moți, trimiși de Iancu la Florești, județul Cluj, au declarat armatei austriece că acesta a decis să își lase luptătorii la vatră. Generalul austriac Wohlgemuth l-a invitat pe Avram Iancu la Sibiu pentru a-i cere ajutorul în dezarmarea lăncierilor români din Zarand. Iancu și-a asumat această responsabilitate, iar moții din Zarand au început să depună armele după 7 septembrie 1849. Dezarmarea românilor de către austrieci s-a făcut cu greutate, foarte puține arme fiind predate, deși Iancu și Axente Sever se angajaseră să ajute la depunerea armelor, ceea ce i-a făcut pe imperiali să fie și mai bănuitori față de Iancu .