ISTORIE

                   ELISABETA PETROVNA
Elisabeta Petrovna  (29 decembrie [S.V. 18 decembrie] 1709 — 5 ianuarie 1762 [S.V. 25 decembrie 1761]), cunoscută și ca Elisabeta, a fost o împărăteasă a Rusiei (1741 – 1762) care a implicat țara în Războiul austriac de succesiune (1740 – 1748) și în Războiul de 7 ani (1756 – 1763). Este cunoscută pentru dorința de expansiune teritorială a Rusiei. Politica sa internă a permis nobilimii să obțină o poziție dominantă în cadrul guvernului local, dar cu puteri limitate. Ea a încurajat înființarea de către Lomonosov a Universității din Moscova și a Academiei de Arte Frumoase din Sankt-Petersburg de către Șuvalov. A cheltuit, de asemenea, sume exorbitante pe proiectele grandioase în stil baroc ale arhitectului ei preferat, Bartolomeo Rastrelli, în special în Peterhof și Țarskoe Selo. Palatul de Iarnă și Catedrala Smolnîi rămân principalele monumente ale domniei sale la Sankt Petersburg. În general, ea a fost una dintre cei mai iubiți monarhi ruși, pentru că nu a permis germanilor să ocupe posturi în guvern și nicio persoană nu a fost executată în timpul domniei sale.

Elisabeta, a doua fiică supraviețuitoare a țarului Petru cel Mare și a Ecaterinei I a Rusiei, s-a născut la Kolomenskoye, în apropiere de Moscova, la 18 decembrie 1709 (după calendarul iulian). Părinții ei s-au căsătorit în secret în 1707.Căsătoria s-a făcut public în februarie 1712. Cum părinții ei nu au făcut public cunoscut că erau căsătoriți în timpul nașterii Elisabetei, ea a fost considerată nelegitimă de către oponenții ei.

Dintre cei 12 copii ai lui Petru cu Ecaterina (cinci fii și șapte fiice), numai două fiice au supraviețuit: Ana și Elisabeta.Ana a fost logodită cu Ducele de Holstein-Gottorp, nepotul regelui Carol al XII-lea al Suediei, vechiul adversar al lui Petru  .

Pentru mulți istorici, domnia Elisabetei a întruchipat corupția unei curți imperiale al cărei lux depindea de exploatarea a milioane de șerbi. Totodată a fost o perioadă de creștere economică și progres cultural. Distracțiile preferate ale împărătesei erau dansul, muzica, artele frumoase și banchetele.

Împărăteasa a încercat să rămână în relații bune cu Biserica, care îi sprijinise lovitura de stat. Totuși, la încoronarea ei de la Moscova din 1742, a luat coroana din mâinile arhiepiscopului de Novgorod și și-a pus-o pe cap, gest prin care se afirma subordonarea bisericii față de autocrație.

Nepotul ei Karl Petru Ulrich a fost chemat în Rusia și desemnat moștenitor al ei în 1742. În 1745, Elisabeta a aranjat o căsătorie între Petru și prințesa germană Sofia Augusta Federica de Anhalt-Zerbst care s-a convertit la ortodoxism și a primit numele de Ecaterina. Abia după nouă ani Ecaterina a născut primul ei copil, Pavel.

Deși împărăteasa a dovedit un oarecare interes față de guvernare, luarea decizilor obișnuite a rămas în mâinile demnitarilor cu vechime. Ea și-a menținut autoritatea neangajându-se niciodată în întregime în favoarea nici unei facțiuni. Razumovski cu care se pare că s-a căsătorit în secret nu avea ambiții politice. Figurile dominante din a doua jumătate a domniei erau membri ai familiilor Voronțov și Șuvalov.

Împărăteasa a dovedit un interes activ față de politica externă. Elisabeta a încheiat favorabil pentru ruși războiul cu Suedia care a izbucnit în vara anului 1741 obținând o parte din sud-estul Finandei conform Tratatului de la Abo din 1743.

Viața la curte și cultura

Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg reconstruit de Elisabeta

Țarina avea ambiția să facă curtea ei să rivalizeze cu Versailles-ul ca centru de cultură și modă. Ea decidea ce era la modă, pedepsind orice femeie care o eclipsa ca aspect exterior sau vestimentație. După moartea ei, Petru al III-lea a descoperit un dulap la Palatul de Vară în care se aflau 15.000 de rochii. Balurile mascate organizate de ea erau detestate de curteni și diplomați, care erau nevoiți să apară în veșminte de bal și să prezinte omagii unei împărătese costumate în marinar olandez.

A fost o influentă patroană a artelor care și-a sprijinit miniștrii în încercările lor de a îmbunătăți educația rușilor. În timpul domniei ei, talentatul om de știință și matematician Mihail Lomonosov a reorganizat Academia de Științe și a înființat Universitatea de la Moscova în 1755. Opera, baletul și teatrul au cunoscut o mare înflorire.

În arhitectură, stilul baroc preferat de țarină a ajuns unul dintre mijloacele prin care s-a demonstrat puterea autocrației. Mănăstirea Smolnîi fondată de împărăteasă în 1748 și a cărei denumire derivă din cuvântul rus care se traduce prin "smoală", reflectă faptul că locul pe care a fost amplasată fusese utilizat la prelucrarea păcurii în timpul domniei lui Petru cel Mare. În 1761 s-a construit Casa Bărcii ca să adăpostească barca de lemn cu care a învățat să navigheze Petru I.

Prima înfăptuire majoră a Elisabetei a fost Palatul de Vară proiectat de Bartolomeo Francesco Rastrelli, care a fost fiul unui sculptor florentin angajat de Petru cel Mare. Elisabeta i-a cerut să reconstruiască și să extindă palatul. Lucrările au fost încheiate în 1752. În 1754 Elisabeta i-a cerut reconstruirea Palatului de Iarnă la o scară mult mai extinsă.

Politica internă

Cum în 1741 finanțele statului erau secătuite, salariile funcționarilor de stat și ale ofițerilor au fost reduse. În anii 1750 s-a urmărit să se transfere povara impozitelor din zona taxei pe cap de locuitor pe cea a taxelor indirecte. Impozitele crescute pe exporturi și importuri și o nouă taxă pe bunurile industriale importate introdusă în 1757 au contribuit la sporirea venitului și la stimularea fabricării bunurilor pe plan autohton.
Abolirea impozitelor interne din 1753 a promovat dezvoltarea comerțului. S-au înființat bănci care să finanțeze nobilii ce doreau să-și dezvolte moșiile. Până la sfârșitul domniei Elisabetei, producția de fontă a Rusiei o depășea pe cea a Marii Britanii.

Instituția șerbiei s-a întărit în timpul domniei Elisabetei. Printr-un decret emis în 1760 li se permitea moșierilor să-i pedepsească pe șerbii sub 40 de ani trimițându-i în Siberia. Pedeapsa cu tortura aplicată deținuților sub 17 ani a fost abolită în 1742. În 1754 țarina a creat o comisie însărcinată cu elaborarea unui nou cod juridic. Codul, care nu a fost niciodată promulgat, ar fi întărit și mai mult privilegiile nobilimii.