CONSTANTIN MAVROCORDAT

S-a născut la 27 februarie 1711 la Constantinopol și a fost fiul lui Nicolae Mavrocordat, fiind crescut în țară.

A fost căsătorit de două ori:

• în 1728 cu Smaranda Cantacuzino, decedată în 1730;
• în 1732 cu Ecaterina Rosetti, cu care a avut trei fii.

A fost un om învățat ca și tatăl său și era pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea. Domnia a obținut-o fiind ales de boieri. După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci.

Reîntors în Țara Românească în 1735, a început să facă reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. Desființează unele impozite indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul” și introduce o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 „sferturi”. Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 bani, plătiți boierului respectiv. Pe țăranii boierești îi obligă la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (În țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia, Prusia orientală, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână). Pe boieri îi recompensează printr-un anumit număr (60 la un boier mare) de scutelnici, care nu plăteau bir decât boierului și de scutirea de orice bir pentru visterie. În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins.
În același an, 1735, la un an de la aprinderea luminilor primei loji masonice autohtone de către secretarul său, Anton Maria del Chiaro, fondează la Iași, Loja Moldova.

În urma războiului ruso - turco - austriac (1736 - 1739), înlăturând diversele combinații ale puterilor, obține reunirea Olteniei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739.

Toate aceste reforme le aplică și în Moldova, atunci când este numit domn.

În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749).

S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească. A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește.

În 1769, în timpul ultimei domnii (în Moldova), pe când Rusia se afla în război cu Poarta Otomană, Constantin Mavrocordat cade prizonier și este ucis de un soldat rus. Totuși a fost înmormântat cu onorurile cuvenite unui domn.

Mavrocordat a fost de şase ori domn în Muntenia (1730; 1731-1733; 1735-1741; 1744-1748; 1756-1758; 1761-1763) şi de patru ori domn în Moldova (1733-1735; 1741-1743; 1748-1749; 1769). A fost şi el un remarcabil om de cultură – cunoştea limbile italiană, franceză, turcă, persană şi greaca veche.

Prima sa domnie în Muntenia în 1730 este de scurtă durată. Fiind ales în scaun de boieri, este în curînd destituit din domnie de către noul sultan Mahmud I.

 După o a doua domnie în Muntenia în ani 1731-1733, C. Mavrocordat este strămutat în Moldova (1733-1735), iar domnul Moldovei, Grigore II Ghica – în Muntenia. Dorind să-şi recapete tronul muntenesc, C. Mavrocordat stoarce cât mai mulţi bani de la contribuabili pentru a-i corupe pe înalţii demnitari de la Poartă: “Şi să nu-i hi fost gândul cu pizmă să scoată pi văru-său Grigore Vodă din Ţara Muntenească, n-ar hi fost atâta jac în ţara” – relata cronicarul Ion Neculce .

Constantin Mavrocordat nu se mărgineşte la sporirea dărilor. El caută mecanisme de reforme ale structurilor sociale în scopul de a le acomoda mai mult la interesele domniei. Prin Aşezământul din 1734  toţi boierii care ocupau în aparatul de stat dregătorii, începând cu marele logofăt, erau scutiţi de impozitul pe cap de locuitor. În cazul în care îşi pierdeau dregătoria, boierii nu mai erau impuşi să achite “darea de mazil”, de la această dare fiind scutiţi şi copiii lor. Noţiunea “mazil” se referea nu la toţi boierii, care-şi pierduseră dregătoriile, ci numai la acei “care nici ei, nici rudele lor n-au avut dregătorii mai sus de logofătul al treilea” . Aşezământul stipula că de acum încolo persoanele de origine neboierească nu mai puteau fi referite la boierime, ele urmau să fie scoase şi din componenţa mazililor.