Primele funcții care ne pot ajuta sunt cele matematice (și cui nu-i place matematica - mie cu siguranța nu îmi place, sau nu îmi plăcea cât timp eram obligat de lucrările de control să o învăț) abs(parametru): valoare_calculată - această funcție întoarce valoarea absolută. Tipul parametrului poate fi orice tip real sau întreg. Ex: abs(-5) va întoarce valoarea -5. Sau abs(4.89) va întoarce valoarea 4.89.
dec(variabilă „, indice_de_decrementare”): valoarea_decrementată - aceasta decrementează valoarea dată ca prim parametru cu 1. În cazul în care este dat și al doilea parametru, valoarea primului parametru va fi decrementată cu valoarea celui de-al doilea parametru. Ex: dec(x) va fi 2 dacă x are valoarea 3. dec(x, 5) va fi 0 dacă x are valoarea 5. Ambii parametrii vor fi numere întregi. inc(variabilă „, indice_de_incrementare”): valoarea_incrementată - această funcție este inversul celei de decrementare cu diferența că ea va incrementa variabila dată ca prim parametru. În orice caz, e mai ușor să scriem x := x + 1, însă asemenea funcții există predefinite în Pascal.
exp(valoare) - Aceasta este echivalentul funcției ex unde x este valoarea dată ca parametru. Ex: exp(14) este aproximativ 1.202.604,284164.
ln(valoare) - este inversul funcției exp. Adică întoarce pe x din ecuația ex = valoare. Ex: Ln(2.71828182) este aproximativ 1. Deh, constanta e. frac(valoare) - întoarce partea de după virgulă a unui număr real. Parametru și valoarea întoarsă vor fi numere reale. Ex: frac(3.14) este 0.14; frac(-0.5) este -0.5.
int(valoare) - întoarce partea întreagă a unui număr real. Ex: int(-34.123) este -34.
round(valoare) - întoarce valoarea rotunjită a parametrului real dat. Ex: round(1.5) este 2. round(-0.5) este -1.
trunc(valoare) - întoarce valoarea întreagă a parametrului real dat. Adică taie tot ce e după virgulă. Ex: trunc(1.125) este 1. trunc(-0.505) este 0.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu