S-a născut pe data de 4 iulie 1807 la Nisa (în italiană Nizza). Deși părinții săi doreau ca fiul lor să devină medic sau preot, Garibaldi a ales drept drum în viață marea și călătoriile. Astfel, în timpul unei călătorii, acesta „face cunoștință” cu grupul secret Giovine Italia („Tânǎra Italie”), înființat în 1831 de Giuseppe Mazzini. Garibaldi se înscrie sub numele de Borel.
În tinerețe a fost angajat ca marinar pe vase comerciale care străbăteau Mediterana. În 1833 a devenit membru al organizației secrete „Tânǎra Italie”, condusă de Giuseppe Mazzini. Această organizație milita pentru eliberarea Italiei de sub dominația străină și unificarea acesteia. După un an, a fost implicat în acțiunea de capturare a unui vas de război, fiind prins de poliție și condamnat la moarte. A reușit să evadeze și să fugă în America de Sud unde și-a petrecut următorii 12 ani. Aici a participat la revoltele organizate în Brazilia și apoi în Uruguay, remarcându-se printr-un neobișnuit talent militar. A revenit în 1848 în Italia, pentru a participa la mișcarea revoluționară care se desfășura în țara sa ca și în multe alte state europene. În fruntea unei armate de 30 000 de voluntari s-a pus în slujba regelui Sardiniei pentru a lupta împotriva stăpânirii austriece în Lombardia. În 1849 a participat, alături de Giuseppe Mazzini, la apărarea Romei, proclamată Republică de către revoluționari. A putut să respingă timp de o luna asaltul armatei franceze asupra Romei. Superioritatea numerică a francezilor a determinat în cele din urmă retragerea lui Garibaldi, împreună cu 5 000 de susținători fideli. Cei mai mulți dintre aceștia vor pieri în lunile următoare în urma acțiunilor de „curățare“ întreprinse de armata austriacă în teritoriul italian pe care îl controla. Garibaldi a izbutit să fugă din nou din Italia, de această dată refugiindu-se în Statele Unite, țară în care a rămas până în 1854. Întors în Italia, s-a stabilit în insula Caprera (aflată în nord-estul Sardiniei). Principalul său obiectiv a devenit lupta pentru unificarea Italiei în jurul regelui Victor-Emmanuel al II-lea de Savoia, conducătorul Sardiniei și Piemontului, și al primului sǎu ministru, Camillo Cavour. A participat în 1859 la războiul dus de Sardinia împotriva Austriei, luptând în Alpi. În 1860, în fruntea a 1 000 de oameni a întreprins o expediție în Sicilia (devenită celebră sub denumirea „Expediția celor 1 000 de cămăși roșii“) reușind să înlature monarhia locală și sǎ instituie un guvern provizoriu.
A cucerit Sicilia și Neapole, care s-au unit astfel cu regatul Sardiniei și Piemontului (1861) după care s-a retras în insula Caprera. În 1861, întreaga Italie, cu excepția Romei (aflată sub autoritatea Papei) și a Veneției (rămasă sub control austriac), a fost unificată. În 1862, Garibaldi a intrat în conflict cu Victor-Emmanuel al II-lea. În ciuda opoziției regelui, care încerca să evite un conflict cu Franța ale cărei trupe ocupau Roma, Garibaldi a constituit un grup de voluntari din Sicilia cu care intenționa să ocupe Roma pentru a o transforma în capitala Italiei. A fost înfrânt de trupele regale la Aspromonte(29 august 1862), capturat, dar eliberat puțin timp mai târziu.
În timpul războiului din 1866, în care Italia, aliată cu Prusia, a luptat împotriva Austriei, Garibaldi a condus din nou un corp de voluntari cu care a reușit să înfrunte cu succes în Tirol armata austriacă. La sfârșitul războiului, Veneția a devenit parte integrantă a Italiei unificate. După o nouă încercare nereușită de a cuceri Roma (1867), Garibaldi s-a retras în insula sa.
O dată cu anexarea Romei la Italia, în 1870, Garibaldi a devenit membru al Parlamentului italian.
Giuseppe Garibaldi este considerat una dintre figurile fundamentale ale Risorgimentului italian și este, poate, personajul istoric cel mai faimos și popular în Italia. Este cunoscut și cu numele de „erou al celor două lumi” pentru acțiunile militare îndeplinite atât în America de Sud, cât și în Europa în numele independenței și al libertății popoarelor Chiar dacă a fost ales din nou în parlamentul italian, Garibaldi a petrecut o mare parte din ultimii săi ani în insula Caprera. El a murit la 2 iunie 1882 și este înmormântat la ferma sa de pe insula Caprera, alături de soția sa și o parte a copiilor săi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu